I get mail

Jan 15, 2011

M-am resemnat de mult timp că nu pot să spun rudelor, să nu-mi trimita e-mailuri în lanț cu .ppt-uri cu pisicuțe, stunt-uri și imagini motivaționale și chiar să mă aștept să nu mă mai spămuiască.

Am o astfel de rudă de la țară, care câteodată îmi trimite mici anecdote și povestioare cu conținut religios. De obicei nu mă deranjează, dar azi mi-am găsit în mailbox fundamentalism american și n-am putut să stau deoparte.




Un Raspuns genial dat de Anne Graham...(merita citit)



Fiica marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, intr-un interviu  in emisiunea "Early Show" (Spectacolul matinal), a fost intrebata de  Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 si i s-a pus o intrebare la care multi ar fi dat raspunsuri nesatisfacatoare: "Cum a putut Bunul Dumnezeu sa lase sa se intimple asa ceva si sa priveasca atat de nepasator aceasta catastrofa de pe pamantul Americii?"
Anne Graham, dupa ce a meditat catevaclipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe videoclipul inregistrat).
Foarte tare vreau să știu de unde pornesc chestiile astea. Mulțumesc, autorule de mail, că-mi spui că urmează ceva magistral, logic, profund, inspirat și nepregătit de dinainte. Altfel probabil aș fi crezut că urmează niște inepții și raționalizări subțiri, care n-ar fi profunde nici dacă ar fi pregătite dinainte.

"Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri... Cred - nu cred, dar sunt profund convinsa - ca Dumnezeu a fost si ramane adanc intristat de aceasta, la fel ca si noi, numai ca noi, de ani de zile, Îi spunem si chiar Ii poruncim sa  iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre, ca ne descurcam si singuri, fara ajutorul Lui...
Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat, calm, la o parte...Cum de mai indraznim noi oare sa-I cerem binecuvintarea, mila si protectia Sa, daca Ii cerem sa ne lase in pace? (În lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate in soli etc.)


Acestea sunt raționalizările, pardon, ideile profunde, logice și inspirate, care sunt deja destrămate cu ușurință de mulți ani încolo de blogosfera ateo-sceptică anglofonă. La noi însă, ele fac runda în privat, prin e-mailul mamelor, mătușilor și noastre.

Ia imaginați-va ce spune cucoana Anne: Trist și abătut, gentilomul nostru de zeitate lasă oamenii să se organizeze singuri, după cum au cerut. BAM! Moarte, atacuri, terorism. Doamne, ce mult terorism e in Suedia, o țară majoritar atee! Vai, e doar prăpăd în Germania, unde nu găsești Biblia în scoli! Tulai, dar în România se face încă religie în școli și, într-adevăr, trăim bine!

Haideți, că nu dăm destui bani pe gentilomul nostru imaginar. Ce investiții pentru redresarea economiei?


Cred ca totul a inceput cind Madeleine Murray O'Hare (doamna care a cerut ca America sa devina o tara atee si care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a  afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni  in scolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobata si a devenit lege obligatorie in SUA...
Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K..

Că dacă n-ar spune în biblie, toată lumea ar face-o. OK... poate cucoana Anne, dar nu sunt sigură de restul de 6 miliarde de oameni.

Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copiii atunci cind se poarta urit, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus O.K.
Can you say Ad Hominem? Da, sunt sigură ca fiul s-a sinucis fiindcă nu a fost batut bine! What. The.
Stai putin... o cautare internautică deloc dificilă arată că fiul nu s-a sinucis, încă traiește. Nepotul s-a sinucis, și era schizofrenic.

Iată ce a spus dr. Spock (care a murit in 98 la 95 de ani) la acest gen de acuzatii:
The Permissive Label: A couple weeks after my indictment [for 'conspiracy to counsel, aid and abet resistance to the military draft'], I was accused by Reverend Norman Vincent Peale, a well-known New York clergyman and author who supported the Vietnam War, of corrupting an entire generation. In a sermon widely reported in the press, Reverend Peale blamed me for all the lack of patriotism, lack of responsibility, and lack of discipline of the young people who opposed the war. All these failings, he said, were due to my having told their parents to give them "instant gratification" as babies. I was showered with blame in dozens of editorials and columns from primarily conservative newspapers all over the country heartily agreeing with Peale's assertions. Many parents have since stopped me on the street or in airports to thank me for helping them to raise fine children, and they've often added, "I don't see any instant gratification in Baby and Child Care" I answer that they're right--I've always advised parents to give their children firm, clear leadership and to ask for cooperation and politeness in return. On the other hand I've also received letters from conservative mothers saying, in effect, "Thank God I've never used your horrible book. That's why my children take baths, wear clean clothes and get good grades in school." Since I received the first accusation twenty-two years after Baby and Child Care was originally published--and since those who write about how harmful my book is invariably assure me they've never used it--I think it's clear that the hostility is to my politics rather than my pediatric advice. And though I've been denying the accusation for twenty-five years, one of the first questions I get from many reporters and interviewers is, "Doctor Spock, are you still permissive?" You can't catch up with a false accusation.


Apoi, altcineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci cind gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci cind se poarta urit, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.)


Aham... nu asta a zis Spock. De fapt a zis cam ce se gaseste între parantezele cucoanei Anne.

Apoi, cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam fiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cit vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus O.K.
Madame, abstinența nu a dat rezultate. Numărul sarcinilor este mai ridicat la adolescentele, care au fost învățate cu abstinență, decât la cele care au primit o educație sexuală de bun simț.
Vă las în continuare cu un Slippery Slope din ce în ce mai aprupt:

Apoi, unii dintre alesii nostri de virf au spus ca nu conteaza  ceea ce fac in viata lor privata atit timp cit isi  fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, in viata sa privata, atit timp cit am o slujba si economia merge bine.
 Apoi, niste libertini au cerut sa tiparim cat mai multe reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine.. Iar noi am spus O.K. Apoi, altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, si inca mai  departe, afisindu-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.
Apoi, industria  show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele,sinuciderea si temele satanice. Iar noi am spus ca nu este decit entertainment-amuzament, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte.
  Iar acum ne intrebam speriati de ce copiii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi.
Probabil ca, daca ne-am gindi mai mult, ne-am da seama de ce.

Pentru cei care au reușit să treacă prin regurgitarea fundamentalistă de mai sus, poftiți un Algocalmin. Femeia asta e batută-n cap? Chiar e batută-n cap? Totul se reduce în căpșorul ei la pedofilie, violență, satanism, droguri? Admit că valorile americane au suferit mutații oribile: n-ai cum să arăți nuditate în media fără să fie automat sexualizată. Și la noi se mai exagerează (azi am vazut pe prima pagina a Click! 8 sâni, dintre care 4 descoperiți.), dar măcar ne oripilăm mai degrabă la violență, decât la sex.

Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semana, aceea  vei si culege.
Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde:  Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli? E ciudat cum  oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia.E ciudat cum de toti oamenii vor sa mearga in ceruri, desi nu cred, nu gindesc,  si nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie in Biblie.
Este  ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred in Dumnezeu si de fapt sa il urmeaza pe Satana, care,  se stie ca, la randul lui, crede si el in Dumnezeu...
E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail si ele se raspindesc precum focul salbatic, dar cind incepi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gindesc de doua ori inainte de a le trimite si altora.
E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar,  crud si obscen  trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este impiedicata la scoala si la locul de munca. Este, in sfarsit,  ciudat cum poate fi cineva atit de inflacarat de dragoste pentru Hristos fiind in acelasi timp un crestin invizibil in timpul saptaminii." 
(Interlocutoarea a mai venit si cu alte argumente, dar ne oprim aici).
Radeti?
Ar fi, desigur, ciudat cum de, gindindu-va daca sa trimiteti sau nu mai departe acest mesaj nu-l veti trimite multor adrese din lista voastra, pentru ca nu sunteti siguri de ceea ce crede destinatarul posibil sau de ceea ce vor crede despre VOI daca il veti trimite.
E ciudat cum de ma ingrijoreaza mai mult ceea ce cred oamenii despre mine si mai putin ceea ce crede Dumnezeu despre mine.
Ce credeti?
Trimiteti mesajul mai departe daca credeti ca este bun. Daca nu, atunci pur si simplu aruncati-l la cos si nimeni nu va sti ca ati facut-o. Dar, daca o faceti, atunci nu va mai plingeti de starea proasta in care a  ajuns lumea astazi! Sa aveti o zi buna! 
Trimiteți  mesajul mai departe dacă credeți ca este bun. Daca nu, ardeți-l pe blog!
You comment. Eu iau incă un algocalmin.

Let's Do It, Romania! - Da, cara-te tu cu sacii de gunoi prin jepi

Oct 1, 2010

De cand am aflat pentru prima oara ca se face "Let's Do It!" si la noi in tarisoara, mi-am propus sa particip. N-a fost sa fie, am facut jepii mici in weekend cu 2 prieteni si ne-am trezit la Babe cu frumoasa surpriza de ceata, ploaie, vant si teleferic nefunctional. Noi care cica mai vroiam si la Omu. Dar, deh. Planul-i plan si hai la Omu. Dupa ratacit o ora printr-o ceata de-o tai cu cutitul, ca sa gasim macar primul marcaj spre Omu, si descoperirea a niste palcuri de blanita alba patata cu sange (Oh, bears. Nice.), am dat de salvamonti (in momentul acela credeam ca am ajuns din nou la Babe). Nu pot sa va spun cat am injurat in gand salvamontul, care statea la caldurica in pantaloni scurti in cabanusa lui moderna. Nu-mi imaginez nici cat ne-or fi injurat el in gand, fiindca am napustit asupra lui ca niste potai ude leoarca tocmai cand dadea cu mopul pe la intrare.

"Dar sa stiti ca nu merge telefericul." Gee, Sherlock. Thanks. Macar ne-a abatut din drum si am decis sa coboram via Piatra Arsa spre Sinaia.

Dupa acest coboras am un mare respect pentru Fratia Inelului. Sau, daca tot vine vorba, pentru toti aventurierii din cartile fantasy care stau cu zilele si saptamanile pe drumuri prin paduri si munti.

Si daca tot vine vorba de fantasy, in ultimele luni nu am prea dat de religie. In schimb, am avut parte de destule superstitii. Care dintre voi a auzit de CieAura? :)

Ți se oferă un mobil furat.

Jun 8, 2010

Ce faci?

Azi în parc au venit niște Țigăncuși de vreo zece ani la mine și m-au întrebat:

”Vreți să cumparați un mobil ? Că sorămea nu-l mai vrea.”
(”i l-a furat” ”nu, mă, taci, nu e furat.” se aude șoptind de la ceilalți șmecherei)

Cu un training murdar, că ”tocmai a facut baie în lac”, băiatul susține că sor-sa îl are de câteva zile și nu-i mai place. O să-i cumpere ta-su unu nou. E un Samsung cu Touchscreen, cu spatele roz  și card de 2giga, funcționalități facebook, poze personale și muzică. O scurta detectare internautică îmi arată acum prețuri de 100-200 de Euroni. Cât vrea băiatul și prietenii săi, care se jura pe mamă că nu e furat?

300 de Roni!

Și mie mi s-a furat mobilul într-a 11-a. Lui copilu#2 din familie i s-au furat 2 mobile în 4 săptămâni - unul in plină zi în Obor. Știu cum e să nu-l mai ai. Dar, dacă am îvățat ceva din familie, e că sigur a fost o gașcă de adulți, care au scapat-o pe biata fată de mobil, și nu niște prichindei de 120cm. Dacă, să zicem, aș face-o ca Robin Hood, aș înhăța mobilul și as tunde-o înspre apus, de unde nu știu că nu-l cheamă pe ta-su sau pe fra-su să mă bată? Să fim sinceri, trimit copii să le vândă chestiile fiindcă ăștia mici par inofensivi.

Dacă aș chema pe cineva să mă ajute sau i-aș amenința că sun la Poliție, ar fugi ei și nu aș fi rezolvat nimic.

Dacă l-aș cumpăra și l-aș da înapoi pentru aceeasi sumă, ca să nu ies eu în minus? Admit, e o idee tâmpita. Mă gândesc doar cum m-aș simți eu și că aș fi vrut să-mi recuperez contactele și pozele. Ar fi mai ieftin decât un mobil nou. Dar poate familia fetei nu vrea să-și răscumpere mobilul pentru 300RON, sună oricum foarte mult a șantaj. Aș rămâne nu numai cu un mobil în mână, ci și cu unul pe conștiință. Aș susține furtul...

”Îți dau un milion, nu mai mult.” le zic. (Ca să clarific, sunt genul de persoană, care sare pe șine să salveze pisici. Juge all you like.)

Vor să necocieze pe la un 150, dar rămân fermă. ”E bine, că ne putem lua de mâncare” șoptește unul dintre ei în spate.

”Stați să o întreb pe mama...” zice liderul. Hopa, sunt  supervegheați de părinții abjecți, care-și pun  copii să vândă bunuri furate.

După ce e dat OK-ul și vin înapoi, îi sperie un băiat care vine amenințător spre ei și fug.

So here's to you, my friends: Ce-ați face în situația mea? Există o soluție bună sau orice ai alege, ar ieși cineva in minus?

Link Love List

Jun 6, 2010

Săptămâna asta au apărut chestii interesante în blogosfera ateistă din Ro. Here's a small summary, in case you missed something:

Fantezii creștine și spălare pe creieri

Tacticile creștinilor fundamentaliști din SUA sunt înșelătoare și bolnave, dar la baza lor stă aceeași fantezie fără fond la care subscriu toți creștinii. Uitați ce metode de ”convertire” au... 'Not trying to guilt or scare you', my ass!



Dacă ați trebuie să alegeți între Hell House și Muzeul Creaționist, unde v-ați duce?

Generatia asta nu prea crede

Jun 5, 2010

O chestie care-mi dă speranță a ieșit la iveală în discuția cu ultimul meu misionar: l-am întrebat cam ce răspunde lumea când este întrebată ”Crezi in Dumnezeu?” Era totuși de 3 săptămâni în București și mai venise în România.

Ce-i drept, ei întreabau doar tinerii şi studenții, în nici un caz toată România (mai ales zonele rurale) însa se pare că răspunsul a fost în principal ”Nu stiu, nu prea. Mai vedem.”

Bine, că nu înghit din prima ce spune biserica, dar soluția la această întrebare e foarte simpla: Nu știi? Ești agnostic. Nu crezi, dar nici nu știi? Ești ateu agnostic. Crezi ca nu există? Tot ateu și aia, dar altă nuanță.

Totuși ei nu au un termen pe care să-l atribuie acestei păreri și de aceea își fac griji ca trebuie sa aleagă vreo extremă. Din cauza acestei lipse de informații cred că religiile pot să-i manipuleze pe acești oameni.

Thoughts?