I get mail

Jan 15, 2011

M-am resemnat de mult timp că nu pot să spun rudelor, să nu-mi trimita e-mailuri în lanț cu .ppt-uri cu pisicuțe, stunt-uri și imagini motivaționale și chiar să mă aștept să nu mă mai spămuiască.

Am o astfel de rudă de la țară, care câteodată îmi trimite mici anecdote și povestioare cu conținut religios. De obicei nu mă deranjează, dar azi mi-am găsit în mailbox fundamentalism american și n-am putut să stau deoparte.




Un Raspuns genial dat de Anne Graham...(merita citit)



Fiica marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, intr-un interviu  in emisiunea "Early Show" (Spectacolul matinal), a fost intrebata de  Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 si i s-a pus o intrebare la care multi ar fi dat raspunsuri nesatisfacatoare: "Cum a putut Bunul Dumnezeu sa lase sa se intimple asa ceva si sa priveasca atat de nepasator aceasta catastrofa de pe pamantul Americii?"
Anne Graham, dupa ce a meditat catevaclipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe videoclipul inregistrat).
Foarte tare vreau să știu de unde pornesc chestiile astea. Mulțumesc, autorule de mail, că-mi spui că urmează ceva magistral, logic, profund, inspirat și nepregătit de dinainte. Altfel probabil aș fi crezut că urmează niște inepții și raționalizări subțiri, care n-ar fi profunde nici dacă ar fi pregătite dinainte.

"Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri... Cred - nu cred, dar sunt profund convinsa - ca Dumnezeu a fost si ramane adanc intristat de aceasta, la fel ca si noi, numai ca noi, de ani de zile, Îi spunem si chiar Ii poruncim sa  iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre, ca ne descurcam si singuri, fara ajutorul Lui...
Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat, calm, la o parte...Cum de mai indraznim noi oare sa-I cerem binecuvintarea, mila si protectia Sa, daca Ii cerem sa ne lase in pace? (În lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate in soli etc.)


Acestea sunt raționalizările, pardon, ideile profunde, logice și inspirate, care sunt deja destrămate cu ușurință de mulți ani încolo de blogosfera ateo-sceptică anglofonă. La noi însă, ele fac runda în privat, prin e-mailul mamelor, mătușilor și noastre.

Ia imaginați-va ce spune cucoana Anne: Trist și abătut, gentilomul nostru de zeitate lasă oamenii să se organizeze singuri, după cum au cerut. BAM! Moarte, atacuri, terorism. Doamne, ce mult terorism e in Suedia, o țară majoritar atee! Vai, e doar prăpăd în Germania, unde nu găsești Biblia în scoli! Tulai, dar în România se face încă religie în școli și, într-adevăr, trăim bine!

Haideți, că nu dăm destui bani pe gentilomul nostru imaginar. Ce investiții pentru redresarea economiei?


Cred ca totul a inceput cind Madeleine Murray O'Hare (doamna care a cerut ca America sa devina o tara atee si care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a  afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni  in scolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobata si a devenit lege obligatorie in SUA...
Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K..

Că dacă n-ar spune în biblie, toată lumea ar face-o. OK... poate cucoana Anne, dar nu sunt sigură de restul de 6 miliarde de oameni.

Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copiii atunci cind se poarta urit, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus O.K.
Can you say Ad Hominem? Da, sunt sigură ca fiul s-a sinucis fiindcă nu a fost batut bine! What. The.
Stai putin... o cautare internautică deloc dificilă arată că fiul nu s-a sinucis, încă traiește. Nepotul s-a sinucis, și era schizofrenic.

Iată ce a spus dr. Spock (care a murit in 98 la 95 de ani) la acest gen de acuzatii:
The Permissive Label: A couple weeks after my indictment [for 'conspiracy to counsel, aid and abet resistance to the military draft'], I was accused by Reverend Norman Vincent Peale, a well-known New York clergyman and author who supported the Vietnam War, of corrupting an entire generation. In a sermon widely reported in the press, Reverend Peale blamed me for all the lack of patriotism, lack of responsibility, and lack of discipline of the young people who opposed the war. All these failings, he said, were due to my having told their parents to give them "instant gratification" as babies. I was showered with blame in dozens of editorials and columns from primarily conservative newspapers all over the country heartily agreeing with Peale's assertions. Many parents have since stopped me on the street or in airports to thank me for helping them to raise fine children, and they've often added, "I don't see any instant gratification in Baby and Child Care" I answer that they're right--I've always advised parents to give their children firm, clear leadership and to ask for cooperation and politeness in return. On the other hand I've also received letters from conservative mothers saying, in effect, "Thank God I've never used your horrible book. That's why my children take baths, wear clean clothes and get good grades in school." Since I received the first accusation twenty-two years after Baby and Child Care was originally published--and since those who write about how harmful my book is invariably assure me they've never used it--I think it's clear that the hostility is to my politics rather than my pediatric advice. And though I've been denying the accusation for twenty-five years, one of the first questions I get from many reporters and interviewers is, "Doctor Spock, are you still permissive?" You can't catch up with a false accusation.


Apoi, altcineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci cind gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci cind se poarta urit, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.)


Aham... nu asta a zis Spock. De fapt a zis cam ce se gaseste între parantezele cucoanei Anne.

Apoi, cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam fiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cit vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus O.K.
Madame, abstinența nu a dat rezultate. Numărul sarcinilor este mai ridicat la adolescentele, care au fost învățate cu abstinență, decât la cele care au primit o educație sexuală de bun simț.
Vă las în continuare cu un Slippery Slope din ce în ce mai aprupt:

Apoi, unii dintre alesii nostri de virf au spus ca nu conteaza  ceea ce fac in viata lor privata atit timp cit isi  fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, in viata sa privata, atit timp cit am o slujba si economia merge bine.
 Apoi, niste libertini au cerut sa tiparim cat mai multe reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine.. Iar noi am spus O.K. Apoi, altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, si inca mai  departe, afisindu-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.
Apoi, industria  show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele,sinuciderea si temele satanice. Iar noi am spus ca nu este decit entertainment-amuzament, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte.
  Iar acum ne intrebam speriati de ce copiii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi.
Probabil ca, daca ne-am gindi mai mult, ne-am da seama de ce.

Pentru cei care au reușit să treacă prin regurgitarea fundamentalistă de mai sus, poftiți un Algocalmin. Femeia asta e batută-n cap? Chiar e batută-n cap? Totul se reduce în căpșorul ei la pedofilie, violență, satanism, droguri? Admit că valorile americane au suferit mutații oribile: n-ai cum să arăți nuditate în media fără să fie automat sexualizată. Și la noi se mai exagerează (azi am vazut pe prima pagina a Click! 8 sâni, dintre care 4 descoperiți.), dar măcar ne oripilăm mai degrabă la violență, decât la sex.

Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semana, aceea  vei si culege.
Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde:  Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli? E ciudat cum  oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia.E ciudat cum de toti oamenii vor sa mearga in ceruri, desi nu cred, nu gindesc,  si nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie in Biblie.
Este  ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred in Dumnezeu si de fapt sa il urmeaza pe Satana, care,  se stie ca, la randul lui, crede si el in Dumnezeu...
E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail si ele se raspindesc precum focul salbatic, dar cind incepi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gindesc de doua ori inainte de a le trimite si altora.
E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar,  crud si obscen  trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este impiedicata la scoala si la locul de munca. Este, in sfarsit,  ciudat cum poate fi cineva atit de inflacarat de dragoste pentru Hristos fiind in acelasi timp un crestin invizibil in timpul saptaminii." 
(Interlocutoarea a mai venit si cu alte argumente, dar ne oprim aici).
Radeti?
Ar fi, desigur, ciudat cum de, gindindu-va daca sa trimiteti sau nu mai departe acest mesaj nu-l veti trimite multor adrese din lista voastra, pentru ca nu sunteti siguri de ceea ce crede destinatarul posibil sau de ceea ce vor crede despre VOI daca il veti trimite.
E ciudat cum de ma ingrijoreaza mai mult ceea ce cred oamenii despre mine si mai putin ceea ce crede Dumnezeu despre mine.
Ce credeti?
Trimiteti mesajul mai departe daca credeti ca este bun. Daca nu, atunci pur si simplu aruncati-l la cos si nimeni nu va sti ca ati facut-o. Dar, daca o faceti, atunci nu va mai plingeti de starea proasta in care a  ajuns lumea astazi! Sa aveti o zi buna! 
Trimiteți  mesajul mai departe dacă credeți ca este bun. Daca nu, ardeți-l pe blog!
You comment. Eu iau incă un algocalmin.

Fantezii creștine și spălare pe creieri

Jun 6, 2010

Tacticile creștinilor fundamentaliști din SUA sunt înșelătoare și bolnave, dar la baza lor stă aceeași fantezie fără fond la care subscriu toți creștinii. Uitați ce metode de ”convertire” au... 'Not trying to guilt or scare you', my ass!



Dacă ați trebuie să alegeți între Hell House și Muzeul Creaționist, unde v-ați duce?

Generatia asta nu prea crede

Jun 5, 2010

O chestie care-mi dă speranță a ieșit la iveală în discuția cu ultimul meu misionar: l-am întrebat cam ce răspunde lumea când este întrebată ”Crezi in Dumnezeu?” Era totuși de 3 săptămâni în București și mai venise în România.

Ce-i drept, ei întreabau doar tinerii şi studenții, în nici un caz toată România (mai ales zonele rurale) însa se pare că răspunsul a fost în principal ”Nu stiu, nu prea. Mai vedem.”

Bine, că nu înghit din prima ce spune biserica, dar soluția la această întrebare e foarte simpla: Nu știi? Ești agnostic. Nu crezi, dar nici nu știi? Ești ateu agnostic. Crezi ca nu există? Tot ateu și aia, dar altă nuanță.

Totuși ei nu au un termen pe care să-l atribuie acestei păreri și de aceea își fac griji ca trebuie sa aleagă vreo extremă. Din cauza acestei lipse de informații cred că religiile pot să-i manipuleze pe acești oameni.

Thoughts?

A day with Michael Shermer in Romania

Sep 10, 2009

Insula indoielii (thanks, Google!) are cateva informatii de insider cu privire la Michael Shermer si conferinta din Bucuresti:

But I wanted to write about the intermediary experience, what I’ve noticed of Michael when not in “scientist mode”.

I noticed he was gracious and kind with everyone we met, and enjoying what he saw as new and exciting about Romania, I saw him wondering why our wiring is so backwards, and having a sip of our beers. I’ve had lunch with him, and he enjoyed our cabbage rolls “sarmale”in grape leaves.

But the greatest thing I’ve learned is the way he was a skeptic about what we were telling him as hosts. I saw him ask the same question several times to different people, perhaps to get a better understanding or better yet, to make sure nobody was bullshiting him.


Cititi intregul articol aici.

Nu siu daca mai are rost sa repovestesc cum a fost conferinta, deoarece se va pune pe net intreaga seara filmata si isi va putea forma fiecare propria parere. Pe scurt, Shermer mi s-a parut o persoana foarte simpatica, prezentarea a fost inspiratoare, dar informatiile nu erau nimic nou pentru cei care misuna prin blogosfera ateista.

Va las cu un clip Low Quality cu inceputul prezentarii:


Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic


In afara de Insula indoielii s-a mai scris despre conferinta pe atei.ro si pe metropotam.

Pribegii prin Berlin

Aug 18, 2009

Sunt plecata. Din nou. De data asta in Berlin. Blogul meu probabil se simte ca un copil neglijat.

Nu vreau sa va las insa fara update-uri pentru prea mult timp, ca in ultuimele doua luni.
Berlinul are totusi ceva interesant pentru sceptici: "biserica" Scientology. Acum un an am participat la protestul Anonymous, si cineva creativ de pe net a compilat informatii si poze in 4 videouri foarte bune. Ce este Scientology? De ce merita protestati? De ce nu trebuie sa-i lasam sa se extinda in Romania?

Va las cu ele, have fun.

Road to February 10th from Church0fScientology on Vimeo.


I dare you sa ma gasiti in pozele de mai sus!

Road To March 15th from Church0fScientology on Vimeo.





Road To April 12th from Church0fScientology on Vimeo.



Road To May 10th from Church0fScientology on Vimeo.

Indoctrinare in benzi desenate? It's more likely than you think!

Aug 16, 2009

Popquiz: Ce nu este in regula cu urmatoarea imagine? swdafrk8ni http://technorati.com/

Image and video hosting by TinyPic

Hmm, cred ca patura arata putin ciudat, sau poate sunt bulele de somnolenta deasupra capului copilului... Icoana? Ce icoana? Eu nu observ nicio icoana.

Astfel de icoane "subtile" sunt presarate in tot comicul. Imaginea de sus provine dintr-o revistuta numita Media Kinder Magazine, care este vanduta pentru 3 RON in scolile mai multor judete. Responsabila pentru Media Kinder Magazine este Asociatia Media Kinder (didn't see that one coming, did ya?), care este, dupa spusele lor
"o organizaţie non-profit, 100% românească, nepartinică, constituită din membri tineri, având sediul central în Cluj-Napoca şi colaboratori în ţară şi străinătate."
"Misiune
Asociaţia Media Kinder oferă copiilor o alternativă media echilibrată la desenele animate şi jocurile pe calculator dominate de violenţă şi instinct."
Right, fiindca e imposibil sa-i limitezi copilului accesul la TV sau calculator.
Parinti din toata tara dispera cand incearca sa-si convinga odrasla sa nu se mai uite la TV. Dar, vai, plodul zbiara "Nu!". Ce-i de facut in aceasta situatie dificila? Educatie? O bataie buna? Nu! Media Kinder!!!
"Viziune
Mass-media pentru copii ar trebui utilizată preponderent în scopuri educative."
Sau, in cazul de fata, pentru indoctrinare.
"Asociaţia Media Kinder urmăreşte să promoveze astfel, într-o modalitate atractivă pentru copii, valori tradiţionale şi universale."
A se citi: CRESTINE. Universale, my ass.
"Valori
Credem că e mult mai uşor să previi greşelile decât să le îndrepţi. De aceea, mesajele transmise copiilor merită o atenţie deosebită. Valorile ştiinţei şi culturii trebuie îmbinate cu cele moral-creştine şi etice."
Au dreptate aici. Ei chiar promoveaza valorile stiintei. Logica, de exemplu, dupa cum vedeti aici:

Image and video hosting by TinyPic

Take a guess. Come on, I dare you. Al cui o fi slujitor?

SPOILER!

(al Bisericii Ortodoxe si al propriei ignorante, dar raspunsul corect lipseste in mod misterios din revista)

/SPOILER!

Nu trebuie insa ignorat, cata influenta poate avea o banda desenata asupra unui copil. Cand eram mica, eram obsedata de Mickey Mouse Magazine. Vroiam sa devin detectiv, ca Mickey. Copii sunt inca fascinati de benzi desenate si, desi aceasta revista nu e asa de rea, incercarile de indoctrinare evidente pentru noi trec complet neobservate de catre copii.

Image and video hosting by TinyPic

Revista este 1/3 indoctrinare, 1/3 articole interesante si 1/3 lucruri care ar fi taiate de orice editor decent, pentru ca sunt plictisitoare si nu sunt necesare. Comicul principal, "Amicii", este destul de bine desenat si colorat in Photoshop, artisul avand un simt bun pentru combinatiile de culori, dar nu unul foarte dezvoltat pentru perspective. Urmatoarele doua benzi desenate sunt colorate cu ... creionul. Pentru cei care nu sunt foarte familiarizati cu arta:

Creion colorat + Scanner = DEATHMATCH OF DOOM!!!

N-are cum sa-ti iasa o scanare decenta, decat daca lucrezi incredibil de minutios cu creionul colorat. In cazul de fata, nici desenele nu sunt foarte reusite.


Ok, sa va plimb putin prin revista, sau cel putin prin numarul pe care il am eu:

1. Avem comicul cu icoane subtile;

2. Un comic despre gasirea crucii lui Iisus prin minuni, prezentate ca fapt istoric si nu ca legenda;

3. O legenda ridicola despre crucea lui Iisus, al carui lemn era pomul cunoasterii binelui si raului, lemn care a fost si catarg pe arca lui Noe, care cica e vizibila din satelit. Lemnul l-a cunoscut si pe Moise... ce Pom plimbaret!

4. Secular stuff: sfaturi ecologice (good stuff), Papua Noua Guinee, John D. Rockefeller, A Bug's Life, sporturi, hovercrafts, astenia de toamna si, desigur un articol despre delfini, in care se descrie in primul paragraf "Cum arata?" desi se presupune ca nu suntem retardati si vedem poza mare cu delfinul fix langa paragraf;

5. Burebista (really, really bad drawings) si legenda sahului;

6. Psihotest (nu se deosebeste cu nimic de testele din Bravo, Popcorn etc.)

7. Moda: cea mai handicapata moda pentru barbati prezentata sub pretextul de "elegant". Eu presupun ca e o greseala de tastare si vroiau sa scrie "cocalar". Serios acum, Royal Blue si negru? Tipele sunt imbracate bine, dar destul de normal. I see no fashion here.

8. The most boring interview ever, cu Joe Normal, care pare sa fie un baiat de treaba, but boy, that was so unnecessary!

Intercalate sunt jocuri, bancuri si quizzuri. Pentru cei care vor sa vada indoctrinarea si sa se amuze, am scanat revista.

Nu multumesc, domnule preot.

Aug 9, 2009

Cateodata n-ai cum sa scapi de biserica - mai ales cand familia te obliga sa mergi cu ei la o slujba de parastas. Nefiind confrontationala, mi-am propus sa ma prefac perete: sa stau intr-un colt, sa observ lumea si sa tac malc toate cele 3 ore (you read right). In fond, ce treaba am eu sa ma bag peste ei acum?

Asa se face ca intr-un satuc bihorean, a voastra corespondenta se trezeste intr-o bisericuta ortodoxa plina de rude cunoscute si necunoscute - in principal babe si mosnegi. Singurele persoane tinere erau imbracate cu fuste, tocuri si decoltee generoase. Eu mi-am lasat imbracamintea de discoteca acasa, nestiind din pacate traditiile acestor meleaguri.

Am intrat deci pe portile bisericii, nestiind ce incercari de groaza ma vor astep- nu, taiati. Prima incercare de groaza: Pupatul icoanei. Dam, dam, dam, DAM!
In timp ce asteptam la rand, si fara mijloc de scapare, pentru pupatul Iisusului, diverse ganduri imi tasneau prin minte:
Hei, am un gel antibacterian in geanta...
Gelul antibacterian chiar suna bine...
Oh, God, se apropie icoana!
OH, GAWD, e pupata de tot satul si pisica lor...
Unde-i gelul, unde-i gelul?
Shit, e aproape randul meu...

In locul sticlei salivate am ales sa sarut aerul deasupra icoanei, fara indoiala la fel de sfant ca si sticla si acrilicele de sub el (dovada: nu s-a imbolnavit inca nimeni de la sarutatul aerului deasupra icoanei).

Si cine a spus ca bisericile de la tara nu sunt progresive? Ei, ce ziceti de asta! Barbatii si femeile aveau voie sa stea in aceeasi incapere (!!!!!1!11!ONE ), dupa urmatorul model: barbaii batrani isi aveau locul in fata, la parter. Femeile batrane, in spatele lor, la parter. Femeile tinere trebuiau sa urce la etaj, si sa stea pe stanga. Barbatii tineri stateau la etaj, dar in dreapta, fiind separati de ispitele in haine de disco doar de un minuscul bloc de lemn de 30cm grosime.




Initiativa mea de imitatie artistica a unui bolovan avea insa sa intampine prima sa incercare. La etaj era loc pe bancuta pentru fix 5 femei tinere. Celelalte 5-6 aveau sa stea in picioare. Nu-i bai, sunt doar 3 ore!

Partea barbatilor, in schimb, avea doua banci duble ca lungime, dintre care erau ocupate 2 locuri, mai tarziu 3. Ciudat, femeia e din start pacatoasa si murdara si ar avea mai mare nevoie de biserica decat barbatul. Ah, stiu! S-au adaptat, cand au vazut ca tinerelor le sta doar la dans si tocuri si nu vin la biserica. Da, asta e! Femeile sunt si mai pacatoase!

Da', oameni buni, macar un numar egal de locuri nu puteati sa oferiti? Nu ajunge ca se vede otrava pentru sobolani pe jos, ferestrele termopanate sunt totusi pline de panze de paianjen si Eva de pe pereti este blonda, la fel ca si Adam? (Eden is in SwEDEN, har, har!) Gentelmeni nu erau baietii astia, desi mai tarziu ne-au spus ca le parea rau sa ne vada in picioare. Aham, si voi ce-ati facut, lads? Ati avut impresia ca biserica e un picut misogina? I guess not, v-ati holbat doar la preot hipnotizati.

Am observat ca in aceste trei ore, se incerca totusi o aerobica a melcului pentru a combate
oboseala si problemele de sanatate care vin de la prea putina miscare.
  1. Genoflexiuni, istet ascunse sub pretextul de "ingenunchiere" si "ridicare in picioare", dar las' ca stim noi!
  2. Exercitii pentru brate, facute dupa modelul "cruce";
  3. Pupatul robei preotului. O fi avand un beneficiu pentru sanatate, ceva...
  4. Muzica pentru aerobica. Ce-i drept, era cam naspa.
  5. Le-as propune putin metoda Pilates.

Din cand in cand veneau mame cu copii mici in fata, pentru a prinde un loc mai bun la linsul robei. Le puneau micutilor mana pe cap si ii directionau inspre roba, sa le arate cum se face ca un bun crestin.

Am rezistat stoic aproape 3 ore, cand m-am trezit cu niste nevoi naturale urgente (si binevenite, nu neg). Asa ca m-am scuzat, am coborat si am fost inhatata imediat de divizia rude, care m-au tras in fata pentru ultimul pas al ritualului, pentru care coborasera si rudele de sus. Ma leganam la dreapta si la stanga de parca as fi asit o visinata extrem de gustoasa, numai pentru mine. Dar sa-mi conving vezica ca nu mai avea sa dureze mult devenea tot mai greu si ritualul inca nu arata semne de oboseala.

Nu incercam sa ma bag in fata, din contra, ma piteam in spatele cuiva.

La un moment dat preotul scoate crucea si se duce in cerc pentru pupatul obligatoriu. Eu ma pitesc si mai mult in spate, incerc sa nu ma uit in ochii lui. In fond, mama se pare ca scapase, desi nu are asa de in spate ca mine. Eram deja puternic dezgustata de misoginismul si slugarnicia afisate.

Surpriza! Vad o mana si o cruce care iasa dintre doua capete din fata mea si mi se opreste drept sub nas.

"Nu, multumesc!"

Raspunsul vine imediat, incet, si preotul isi continua traseul, de parca nu s-ar fi intamplat nimic.
Mai tarziu aflu ca il intrebase pe tata "Asta e fiica dvs.?!".
Teh horror! Monsieur preot, se putea si mai rau, se putea asa:

Image and video hosting by TinyPic

Pro etica!

May 2, 2009

Uite ce-au facut Berlinezii!

De data asta locuitorii orasului meu adoptat au optat sa fie orele de etica obligatorii in scoli, dar nu si orele de religie. Pupa-i-ai mama sa-i pupe!

E o diferenta intre Germania si Romania, insa nici in tara berii n-a fost usoara victoria. Sudul (poate si estul) e mult mai religios. Ma intreb oare cum s-ar putea implementa asa ceva in Romania. Ministrul Educatiei mi se pare destul de ingusta la minte si o ironie intruchipata pentru postul ocupat.

Si, desi unii dintre noi (cei de la uman) avem parte de etica in scoala, nu pot sa zic ca e o materie serioasa. Hei, nici macar la facultate n-am putut sa luam etica in serios. Toata seria se caca pe ei de ras cand, dupa 2 ani de invatat cum ne putem situa mai bine economic decat concurentii pe piata, de-odata ne vine cu etica si morala in economie. Say again?

Ca sa nu mai spun, ca cea mai mare parte din curs o acapara religia, desi oarecum superficial, in sensul de "cum sa ne comportam cu parteneri de afaceri de alte culturi/religii". In rest ne uitam plictisiti cum profa-si tinea discursul de fiecare an fara punct si virgula, sau consideratie pentru procesul actual de invatare.

Parafrazez: "Morala este etica. Etica este Etos. Etos este Morala. Ati inteles? Nu? Bine, trecem mai departe."

M-ar interesa daca se preda etica si la studiile politice - si daca se aseamana cu experienta noastra cu o mumie fosilizata dogmatica la ASE? Experienta mea sugereaza ca e o materie de fatada, dar ulterior o pierdere de vreme, la care nu simti ca ai invatat ceva sau te-ai dezvoltat personal.

In comparatie, la orele de religie din Germania am avut parte de o profa, care ne-a predat obiectiv despre mai multe religii si cu care am facut o excursie la un templu budist. That was FUN.

Vreau ore de etica, la care te invata ceva. Vreau ore de etica la care nu-ti da totul mura-n gura. Vreau ore de etica, la care trebuie sa te gandesti. Vreau ore de etica la care nu te pune (indirect) sa copiezi de pe Wikipedia. Si vreau ore de etica la care inveti ca moralitatea nu este dictata absolut de religie.

Mergi cu evolutia la Londra

Apr 1, 2009

Image and video hosting by TinyPic


Iesind ieri de la British Council, am observat un poster pe care in primul moment l-am luat a fi ceva crationist. Inca sunt habarnista de ce Asociatia Umanista din Romania vrea neaparat sa foloseasca "Evolutionism" in loc de teoria evolutiei, dar prima impresie s-a rectificat repede si am aflat despre ce e vorba!

Calatorii pe grati- uhm... concurs, da. Concurs. Un concurs despre teoria evolutiei si sansa vietii de a tipa in fata lui Richard Dawkins* "I want ur babies!!ONE".

Sau, pentru fangirls tineri cu mai mult bun simt, sansa de a face o excursie"la Londra în perioada 4-14 iunie pentru a asista la conferinţe ştiinţifice şi filosofice consacrate “Anului Darwin” susţinute de personalităţi importante. De asemenea, vor fi vizitate muzee şi zone istorice renumite. Vor mai fi acordate şi numeroase alte premii care constau în cărţi, software, DVD-uri.Premiile vor fi decernate marţi, 11 mai."

Sweet.

Exista ceva de facut pentru scriitori, iubitori de teste si regizori. Hey, wait a sec! Cum ramane cu artistii plastici?

In orice caz, uitati-va si participati daca aveti timp; si daca se intampla sa castige cineva din blogosfera ateista vreau un jurnal de calatorie pe blogul respectiv!



*sa nu va prind ca repetati zvonul. Nu stiu daca vine Dawkins.

Cel cu pozitia slaba insulta, nu ma mir

Feb 5, 2009

O scurta veste, dar nimic neasteptat: ca raspuns la campania ateista pe autobuze din Londra s-au pus acum din nou citate crestine.

Pe cand mesajul ateilor a fost pentru atei si agnostici, vadit pozitiv -

"Probabil ca nu exista Dumnezeu. Nu te mai ingrijora si bucura-te de viata!"

- mesajul crestinilor a recurs la insulte, chiar daca este un citat biblic:

" Zis-a cel nebun întru inima sa: "Nu este Dumnezeu!" (Psalmi 53.3, la noi e 52.1)"

Ce surpriza! Vad aceeasi tendinta ca si in celelalte discutii cu crestini. Cand se pomeneste de atei, chiar si daca nu e nimic zis impotriva crestinilor, se recurge la insulte: prosti, nebuni, descreierati.

Religia le da dreptul sa insulte lumea?(image source: cectic)
N-ar trebui sa le fie permis!

There's probably no Cod

Feb 2, 2009

A fost odata ca niciodata o campanie pe autobuze... cu atei.

Dupa ce s-au scandalizat credinciosii, dupa ce a fost replicata ideea si in alte tari, dupa ce numarul povestilor de pe thereprobablyisnt.com au depasit cu succes numarul celor de pe thereprobablyis.com, dupa ce s-a adus si in blogurile romane vorba si dupa ce Dawkins a incercat sa inspire alte slogane ateiste, s-a trezit in sfarsit si netul si a zis ca e o ocazie perfecta pentru lulz.

Oh, Exploitable! rasuna de la internauti si dupa modelul Church Sign Generator a fost prompt creat si Atheist Bus Slogan Generator.


There probably is no cod
Now stop complaining and eat your sardines


Come on, hit me with your best!(mai multe aici)

Ad hominem? Say it ain't so!

Jan 24, 2009

"Iar tinerii au nevoie de intrusi crestini cu mintea limpede."


Ma amuz din cand in cand trecand pe partea cealalta a transeelor pentru a vedea ce se mai grohaie in tabara opusa. Presupun ca si lor le este asa de greu sa stea o vreme in tabara noastra, cum este sa le citesc eu elucubratiile: sincer, parca vorbim doua limbi complet diferite! Este fascinant cum limbajul folosit dezvaluie nu numai intentiile, ci si prioritatile intr-o discutie.

Sirul de gandire al ateilor, scuzati generalizarea, se va baza in primul rand nu pe logica, cum pare a fi idealul, ci pe detasare de factorii emotionali si personali care pot contribui la o anumita idee. "Hai, sa analizam totul de parca acum il vedem pentru prima oara, fara prejudecata." Ei vor incerca sa priveasca o idee atat din mai multe puncte de vedere, cat si din afara si in plus vor incerca sa nu favorizeze o idee doar fiindca le-a spus mama "de-aia!" sau fiindca le convine. Critica - in special cea constructiva - este foarte bine venita, daca are baza. A-si bate joc de credinciosi este un mod de a-si petrece timpul, nu de a argumenta viziunea asupra lumii.

Sirul de gandire al religiosilor, si aici scuzati generalizarea, este ceva de spaima. Intr-un moment pot fi oameni perfect normali, dar in momentul in care se aduce si cea mai mica indoiala cu privire la credinta lor, prima reactie nu este sa se gandeasca la ideea prezentata, ci sa simta antipatie pentru persoana care a indraznit asemenea blasfemie.

"Ah, tu esti ateu, vrei doar sa ma dreutezi!"

"Esti inca mica, vei creste si te vei destepta!"

"Spui asta doar, fiindca vrei sa traiesti in pacat!"

"Nici nu ascult, ce zic posedatii asta! Vorbeste Satana din ei!"

DE CE? va pun intrebarea, voua, religiosilor. Nu sunteti atacati personal, decat in cazurile in care se face in mod expres referinta la persoana voastra. Insa de atacat inapoi, nu aveti nici o problema.

Oare incurajeaza religia un comportament impulsiv, irational? Say it ain't so, Joe! Acum multi credinciosi se vor simti oameni perfect rationali, daca nu in sensul peiorativ('ateii sunt rationali'), atunci in cel de "inteligenti, cu bun simt". Nici un dubiu asupra propriei persoane in aceasta privinta. Pacat, niste dubii in plus ar ajuta mult in viata.

[in acest moment Happyateista dispare intr-o cabina telefonica si iese... Dr. Armchair, psihologul mascat!]

1. False alternative

Fara indoiala, religia este ceva strans legat de intreaga fiinta a domnului credincios... il vom numi Ion, din motive pragmatice. Ion se defineste prin religia sa. Asa cum se simte cand cineva l-ar intreba, de ce ii place sa fie brunet (este), asa se simte si cand cineva il intreaba de ce religia este asa de importanta pentru el (este). Lumea sa e simpla: Este intr-un fel si NU TREBUIE sa fie in alt fel. Insa intrebarea, pe care nu si-a pus-o Ion este "De ce trebuie sa fie astfel?" fiindca nici nu-si poate imagina alternative. Nu, taiati ultima propozitie. Are o idee despre alternative, fiindca i-au fost prezentate de propria biserica:

Criminatilate si perversiuni, colapsul sociatatii in care traim si persecutia celor binevoitori! Moralitatea in declin, dezastre strabat colturile pamanului si digera ultima noastra sansa de a fi cu adevarat impliniti si fericiti!


O asemenea poveste de groaza i-a fost prezentata lui Ion de autoritatea in care a avut intotdeauna incredere, prietena cea mai buna, biserica, si imediat a incetat Ion sa se gandeasca, daca alternativa prezentata este intr-adevar o alternativa si nu este cumva... nu stiu... o concluzie gresita in acelasi univers al credintei. Ceea ce a facut prietena lui cea mai buna, a fost sa scoata elementul principal (Dumnezeu) dintr-un univers ajustat la, si care presupune de la bun inceput, Dumnezeu. Evident ca rezultatul nu poate fi unul bun! Insa ramane faptul ca este o falsa alternativa.

Este ca si cum l-as intreba pe Ion, cum ar arata lumea fara masini de la bun inceput, si mi-ar raspunde ca ar ramane multe sosele goale, fara sa se gandeasca: fara masini -> fara sosele!

2. In jurul stalpului

Daca universul ar fi fost de la bun inceput fara Dumnezeu, fara (sau cu) alta idee zei, mai ramane valabila viziunea apocaliptica a bisericii asupra lumii? Greu raspuns, nu? Nu. Nimic mai simplu: Trebuie doar sa ne uitam la vecinii nostrii. Vrei sa spui, Ion, ca toti asiaticii aia sunt cu adevarat neimpliniti si nefericiti? Doar traiesc fara zeul tau!In adancul lui, Ion stie ca raspusul, dat chiar si de biserica, trebuie sa fie "da, sunt neimpliniti", insa ezita sa se pronunte. Poate va parea ridicol sau rasist. Insa in sinea lui, Ion stie ca are dreptate, desi nu stie de ce. In fond, nu e important de ce are dreptate. Are totusi dreptate. Si biserica spune asa! Biserica are dreptate, fiindca e prietena lui cea mai buna si are incredere in ea. Si are incredere in ea fiindca biserica spune asa. Si spune asa, fiindca... de fapt, nu spune biserica asa, nu? Doar transmite cuvantul lui Dumnezeu! Da, DUMNEZEU spune asa. Nu Ion, El! Si de ce are Dumnezeu intotdeauna dreptate? Fiindca spune El ca are dreptate, cuvant transmis doar prin biserica, care are dreptate fiindca transmit cuvantul lui Dumnezeu.

In forumurile crestine, oamenii sunt aprinsi si indignati. "Crede si nu cerceta" nu este deloc ceea ce zice biserica! Au contraire, biserica este un veritabil motor de cautare si un ghid pe drumul spiritual... spre Dumnezeu. A cerceta este exact ceea ce vrea biserica, astfel incat Ion sa ajunga singur si din proprie putere la concluzia dorita.

[Dr. Armchair isi impinge ochelarii pe nas si incepe sa caute prin biblioteca. Gaseste un volum gros, legat in piele. Pe coperta: "Scientology". Apoi isi scoate mobilul si o suna pe Helen din America.]

Helen a fost o membra a sectei Scientology. Una dintre lozincile fondatorului Hubbard, pe care o si repeta ori de cate ori se aflau in strada la recrutare era "In Scientology no one is asked to accept anything as belief or on faith. That which is true for you is what you have observed to be true." "In Scientology nimanui nu i se cere, sa accepte ceva bazat pe credinta. Ce este adevarat pentru tine este, ce ai observat sa fie adevarat."
Insa, mentioneaza Helen, cu toate ca lozinca suna foarte bine, daca ceea ce este adevarat pentru tine difera de ce a spus fondatorul, esti marginalizat, influentat sa accepti ce spune el, sau chiar trimis intr-o tabara de corectie! Multi oameni nu pot sa faca diferenta dintre ce spune cineva, si cat de bine se potriveste asta cu actiunile sale. Acele persoane care au ajuns la o concluzie din proprie initiativa, trebuie sa se intrebe daca celelalte concluzii au avut sanse egale, sau chiar daca au intrat macar in ecuatie!

[Dr. Armchair se uita cu speranta la Ion.]

Ion, desigur, este ferm convins ca a ajuns la concluzia lui din proprie initiativa. Bine, Ion, dar la ce concluzie ai fi putut sa ajungi? Nu exista alternativele false tocmai ca sa te opreasca a te gandi la alte concluzii, din frica de ce s-ar putea intampla? Ai ajuns la concluzia ca biserica te exploateaza sau aceasta concluzie nici macar nu a fost luata in calcul? Ion ar putea ramane surprins de cate concluzii nu intra in aceasta libera cercetare, insa nu fiindca le-a scos el, ci fiindca biserica nu le permite de la bun inceput. Si daca Ion are o intrebare, i se raspunde printr-un stilizat "de-aia" sau i se spune sa alerge in cerc, ca la dilema cu asiaticii de mai sus. Intr-un final, Ion este obosit de atata alergat in cerc, confunda exercitiul facut cu trecerea linii de sosire si cercetarea lui se reduce fara sa stie din nou la "Crede-ma pe cuvant".


3. Falsi inamici, Noi vs Ei!

Acelasi Ion, daca aude "I did not have sex with that woman", nu il crede pe cuvant pe Bill Clinton. In fond, este doar un om, limitat si poate minti. Nu asa biserica si Dumnezeu, care mint doar pe la inceput, dar partile alea ale Bibliei pot fi ignorate oricum, inoficial. Dumnezeu este adevarul, fiindca zice El ca este, nu fiindca demonstreaza contrariul in autobiografia sa. Si autobiografia este cuvantul lui Dumnezeu, deci este adevarul, chiar daca contine neadevaruri, fiindca asa spune Dumnezeu in autobiografia care spune ca Dumnezeu este adevarul.

Te doare capul, Ion? Nu te ingrijora, sunt demonii, care-ti sufla dubii in ureche.

Ce-ar fi cea mai buna vanduta carte a omenirii, fara un antagonist bun? In acest caz, Satana, care pentru criticii literari ar fi un exemplu clasic de "Show, don't tell" fiindca se spune mai degraba ca este rau, decat sa se arate prin actiuniile sale. Printul intunericului si maestrul mustelor nu este folosit numai ca sperietoare pentru copii si creduli, ci si pentru a concentra mintea religioasa asupra unei idei:

Cineva vrea sa-ti faca rau!


Nu este frica la care se apeleaza aici, cel putin, nu in mod direct. Este mai degraba o forma de recrutare: Intrati in oastea lui Dumnezeu si luptati impotriva Raului! Nimiciti Pacatul din lume! Aventura! Eroism! 72 de virgine!
Oops, religia gresita.

Dar nu abate nimic mintea mai usor de la intrabari fara raspuns, decat o tinta si un scop. Si, Doamne stie, biserica are multe tinte: homosexuali, liberali, femei, negri, copii neascultatori, toate popoarele in afara de israeliti, oricare critica... Alege unul!

Asa Ion este indemnat sa vada strigoi pretutindeni si sa se simta nesigur fara biserica in lumea "plina cu crima si pacat". Crede ca se afla intr-un razboi spiritual si incearca sa nu observe ca alti oameni isi traiesc viata in pace fara biserica. Este cel mai vechi truc sa demonizezi si sa dezumanizezi inamicul. Of, Ion, Ion.... am crezut ca ai invatat ceva din Pocahontas...







Daca ai mania persecutiei, e usor de crezut ca esti intr-adevar persecutat.

Pe langa faptul ca inventarea de inamici distrage de la problemele bisericii, mai si implementeaza o mentalitate de "Noi vs. Ei". Picteaza lumea in alb si negru, ca iubita isterica, care te pune sa alegi intre prietenii de fotbal si ea. Daca nu esti cu noi, esti impotriva noastra. Asta i se insinueaza lui Ion si Ion va insinua asta tuturor cu care va vorbi. Se separa de tot ce considera un pericol si nu vede asemenarile cu ceilalti oameni si propriile greseli. Nu poate nici macar plasa argumentele celorlati pe acelasi nivel de credibilitate cu ale sale, fiindca are acest sentiment de antipatie, care il blocheaza. Ion neaga in acest moment ca simte antipatie. Doar mila si iubire pentru cei care au luat-o pe drumul gresit. Totusi, el este superior lor, chiar daca nu are voie sa fie mandru de asta, dar e superior. Evident ca la mai multa apropiere si discutie cu cei care au opinii contrare il vor enerva si poate se va rosti la ei. Dar e din mila si iubire. Si in fond, el e doar un om: limitat, imperfect si pacatos.



4. Esti un nimic, Ion

Limitat si pacatos? Dr. Armchair va prezenta acum alta unealta prin care se incatusesc minti: Le spui pur si simplu ca sunt incapabili sa afle adevarul din proprie initiativa! Dar nu se contrazice cu "indemnul" de a-l cauta pe Dumnezeu? Se contrazice, si asa si trebuie. Daca Ion se astepta, ca ceva sa aiba sens, va fi dezamagit. Insa acest paradox face mult sens pentru cei care stiu cum functioneaza controlul mintii. Nu controlezi minti prin rationament, ci prin emotii si confuzii. Si in orice caz, nu le spui pe sleau, ca sunt incapabili, ci insinuezi subtil, prin tot mediul lor inconjurator.

Lui Ion i se spune ca este pacatos de la bun inceput si ca n-a avut nicodata o sansa, desi nu e din vina lui. I se induce un sentiment de vinovatie pentru aproape tot ce face in continuare. Asta duce la diminuarea perceptiei de sine si crearea unui gol artificial, care poate fi umplut doar prin [introduceti solutia spirituala aici], creandu-se o dependenta psihologica nesanatoasa.

Cel mai simplu exemplu este cel al relatiilor abuzive. De multe ori, femeia abuzata de sot, se va invinui pe sine, se va considera responsabila pentru bataile pe care le-a primit, chiar daca ea nu este vinovata pentru abuzurile sotului.

Mai mult, a spune cuiva ca are o problema este cel mai vechi truc pentru a recruta adepti si pentru a-i tine aproape - deoarece [introduceti religia aici] are o solutie! Cine nu are probleme? Se numeste "Bait" in literatura de specialitate. Dupa ce se ademeneste subiectul cu o sintagma cu care este in mare de acord, se aplica un "Switch", se exagereaza, se inventeaza detalii, se prezinta presupusa solutie. Fiind asa de "limitat"- sau cel putin asa i s-a spus-, lui Ion nici nu-i va trece prin cap sa analizeze cuvintele preotilor, fiindca sunt cuvinte date direct de la Dumnezeu, care NU TREBUIE ATACATE SUB NICI UN FEL! De ce? Rationament simplu, desi gresit: Dumnezeu - tot, Eu - nimic. Chiar daca Ion scoate o ineptie, si preotul o mica nestemata de intelepciune, nu ar trebui totusi sa porneasca ambele idei de la acelasi nivel? Departajarea se face inca de la inceput, ca un joc manipulat de poker, unde casa castiga intotdeauna.

Nu numai Ion sufera de aceasta nedreptate. Flori, care crede in entitati superioare si bioenergie are aceeasi problema. Toti cei care cred ca ea, ii spun ca nici un om nu a reusit ceva in viata fara ajutorul entitatilor superioare (no joke).

Einstein? A avut ajutor de la spirite!

Newton? Energii!

Galileo? Un maestru spiritual din Atlantida reincarnat!

America? Poporul ales de Iisus dupa ce a fost rastignit! (no joke)

Am ramane cu impresia ca omul e o fiinta neajutorata, inepta si handicapata, stand cu degetul in nas si gura salivanda deschisa pana o entitate superioara binevoieste a-i invarti rotitele. Sincer, ma intreb de ce ar vrea cineva sa ocroteasca o asemenea creatura. Dar se pare ca noi nu putem sa facem nimic din propria putere.

Cine-i de vina? Ne intoarcem din nou la punctul 3, rinse, repeat. Si cum limitatul de Ion este oricum superior tuturor inamicilor lui, argumentele lor nu au cum sa fie altceva decat infantile si slabe. Sau cel putin, acest gand il opreste de a le contempla cu adevarat.



Un exemplu

Sa vedem cum se manifesteaza cele 4 puncte de mai sus. A fost odata ca niciodata, un post crestin:


"Va ofer un site unde sunt prezentate cele mai mari acuze ce se aduc crestinismului si religiei in general. Poate parea un site de dezaxati mintali DAR trebuie studiat cu luciditate caci marea majoritate a textelor din el sunt preluari traduse de pe site-uri straine, ateiste, agnostice, etc.
Crestinul trebuie sa fie la curent cu acuzele ce i se aduc pentru a sti sa raspunda in fata acestora. Este si un test de care, cred eu, crestinul are nevoie pentru a-si putea demonstra lui insusi cat de bine inarmat este impotriva acuzatorilor. Multe postari sunt infantile insa multe sunt foarte importante pentru portretul omului modern dar si al crestinului.
Pentru a raspunde onest, puternic si edificator iti trebuie mare putere. Caci totul in jurul nostru isi schimba forma.
Am citit pe site-ul unui preot ca pe el nu-l intereseaza "hulitorii" caci la cat a hulit inainte de convertire stie ce sa raspunda. Eu zic ca "hulitorii" de azi nu mai ataca de pe aceleasi pozitii ca in trecut. Si miza cea mare sunt tinerii. Site-ul este frecventat de tineri iar argumentele pro si contra afirmatiilor propuse sunt anemice, infantile si, cateodata, de tot rasul.
Fiind texte preluate de pe site-uri occidentale, in care se baga bani grei si se studiaza amanuntit, uneori argumentele sunt foarte puternice si uneori pot clatina o credinta slaba. Iar tinerii au nevoie de intrusi crestini cu mintea limpede.
Sunt curios daca un profesor de apologetica ar fi in stare sa raspunda sau sa intre in confruntare cu un astfel de site? Eu cred ca la cat de slabi sunt pregatiti in scoala nu ar face fata. Serios! Ar fi un test si pentru ei. Sa nu creada ca turma lor este pazita doar pentru ca ei habar nu au de ce se intampla.
Deci, aflati ce si cum se misca copilasii astia ce se dau atei.
Spor la lucru si faceti publicitate site-ului catre ostasii lui Hristos. Si fiti delicati!"




1. Referiri la "false alternative"
  • "turma lor este pazita" - fara detasare, actioneaza de parca un "pazitor" ar fi de la sine inteles si ar fi o lupta intre pazitori. Cine o are pe cea mai lunga?

2. Referiri la "In jurul stalpului"

  • "Testul pentru intarirea credintei" -frumos concept in sine, indemnarea la analiza, dar presupune de la bun inceput ca crestinul are dreptate. Nu mai are valoare astfel, este doar un fel de a-si mangaia ego-ul.
  • "Un profesor de apologetica" - autorul crede si nu cerceteaza, nefiind in stare de a intra singur in confruntare cu argumentele proprii (care argumente? Eu vad doar ad hominem si insulte!). Se presupune ca, daca profesorul de apologetica a ajuns la aceasta concluzie, el nu mai trebuie sa-si bata capul cu solutia, ci poate sa participe nestingherit in razboiul inventat.

3. Referiri la inamici, atitudine Noi vs Ei prin

  • "acuze" in loc de "critici". Limbaj incarcat emotional si subiectiv.
  • "dezaxati mintali" - Ad hominem, atacarea scriitorului si nu a ideii.
  • "Crestinul trebuie sa fie la curent cu acuzele"- indirect un indemn la participarea in"razboiul spiritual"
  • "oastasii lui Hristos" - daca nu e asta referinta la razboiul spiritual si atitudinea de alb si negru, nu stiu cum poate ajuta Dr. Armchair!
  • "inarmat" -... lasa jocurile de razboi. Cine e copil?
  • E ceva combinat cu punctul 2, dar "inamicul" in acest caz este des numit "tineri", "copilasii, ce se dau atei", "slab pregatiti in scoala", "nu ar face fata", "turma", "habar n-au ce se intampla", "anemice infantile si de tot rasul". Este implicat ca acesti inamici nu au mintea limpede.
  • In contrast, crestinii sunt "cu mintea limpede", cu un caracter puternic, "cu luciditate", "onest, puternic si edificator".
  • "hulitorii" - ad hominem
  • "se baga bani grei" in site-urile occidentale. In contrast cu site-urile autorului? Scuze dar: dezinformare. Un site e foarte ieftin. In plus, se denigreaza aici inamicul prin sugestia ca ar depune un supraefort, si ca nu ar fi onest intelectual, bazandu-se pe "bani grei".
  • "intra in confruntare" - isi doreste confruntarea, nu cercetarea.

4. Referiri la "Esti un nimic, Ion"

  • "Am citit pe site-ul unui preot": preotul ii este superior autorului. Intr-o oarecare masura si profesorul de apologetica

Desigur, mai avem si o anecdota si sentimentul de superioritate atat de pronuntat, incat ma mir ca nu i-a spus cineva ca mandria e un pacat de moarte.

Well, that was fun. Asta e tot din partea mea. Va las cu un citat haios (in mod neintentionat, apologisti slab pregatiti, :D !):


"Sunt curios daca un profesor de apologetica ar fi in stare sa raspunda sau sa intre in confruntare cu un astfel de site? Eu cred ca la cat de slabi sunt pregatiti in scoala nu ar face fata."

Religious pictionary!

Jan 17, 2009

Ce tare! Tipul de la AtheistCartoons se pricepe la animatii!
Imi place episodul asta, buna analogie cum religiosii inteleg totul pe dos. :)
(Subscribe to his channel)

Happy

Jan 6, 2009

Printre primele intrebari, cand cunosc pe cineva pe net, apare intotdeauna "de ce esti happy (ateista)?"

Sunt HAPPY fiindca nu ma inchin la inventii puerile si creatii imaginare ale omenirii, zei.

Sunt HAPPY fiindca stiu ca actiuniile mele sunt intr-adevar ale mele, nu predeterminate de un papusar sadist.

Sunt HAPPY fiindca pot sa traiesc aceasta viata la maxim, stiind ca este un lux in acest univers si fara a incerca sa ma subjug pe mine si pe altii la suferinta din cauza unei religii.

Sunt HAPPY facand lucruri bune fiindca este actiunea corecta si asa societatea noastra functioneaza mai bine, nu pentru ca vreau sa am cat mai multe puctue-iisus pentru premiul mare din rai (sau alternativ, din frica de pedeapsa).

Sunt HAPPY fiindca ma simt eliberata si stiu ca am o responsabilitate rezultata din realitatea care ma inconjoara, nu din frica necunoasterii ce vine dupa moarte.

... si sunt HAPPY fiindca ma bucur de lucrurile mici, cum ar fi mirosul aerului.


Nu sunt happy, intotdeauna, sa nu intelegeti gresit. Imi vine uneori sa ma dau cu capul de masa cand vad ce idiotenii se intampla prin lume.

Dar in orice caz, sunt HAPPY ca sunt atee.

Ce sarbatoresc eu de craciun

Dec 23, 2008

Nu mi-am dat seama pentru mult timp, fiindca la fiecare ora de religie iti zicea ce trebuie sa sarbatoresti, cum trebuie sa te incadrezi, ce trebuie sa crezi. Ma simteam mare si tare fiindca eu stiam secretul din spatele Craciunului: "noi nu-l sarbatorim de fapt pe Mos Craciun, ci nasterea domnului! Dar multa lume a uitat asta." Parca faceam parte dintr-un club select pentru pici.

Acum ca am crescut stiu de corcitura fericita intre crestinism, sarbatorile pagane si comsumerism. Daca ne gandim asa, multa lume sarbatoreste chestii diferite in aceste zile.
Deci, ce-i de facut? Ca pana acum am tot urmat multe dintre traditiile craciunului. Sa vedem, ce sta oare in miezul sarbatoriilor mele?

1. De Craciun vin toti prietenii mei din strainatate acasa si este perioada in care ne vedem cel mai des.

2. De Craciun ne cumparam si dam cadouri (prieteni si familie).

3. De Craciun facem schimb de harduri... poate asta se pune la cadouri.

pana acum nimic religios.

4. De Craciun mergem la biserica.

Opa. Si da, traditia se mentine.

Cand eram inca la scoala, puteam sa aleg daca vroiam sa merg la ortodocsi la orele de religie, sau la evanghelici. Nu stiu daca era pe-atunci optiunea cu scoaterea orelor de religie si eu eram botezata ortodox. Daaaaar.... parca era mai frumos la evanghelici si se primea 10 mai usor. Orele se faceau sambata la Biserica Luterana din Bucuresti. Si comparand cu ortodocsii, care aveau de invatat chestii pe dinafara si dadeau teste, noi doar vorbeam intr-o atmosfera relaxata si toti primeau 10! Si pregateam o piesa de teatru pe care o jucam de fiecare Craciun in biserica luterana (odata eram un inger si am lesinat, cealalta data eram un pastor meserias care castiga la zaruri :P) . Ambele prietenele mele cele mai bune mergeau cu mine acolo, si oricum doar lume de la scoala noastra si ma intelegeam bine cu majoritatea.

De Craciun, toti copii primeau o punga mare cu mandarine si dulciuri. Fiindca parintii mei au un copil Nr.2 mai mic care facea orele de religie si piesa de teatru acolo, ne duceam de Craciun acolo si cand eram in clasa a 9-a si am optat deja sa nu mai merg la religie (si primeam totusi punga de dulciuri).

Asta s-a repetat inca vreo 3 ani, dupa care verisorul mai mic al prietenei cele mai bune a copilului Nr.2 facea aceeasi chestie si mergeam sa-l vedem pe el acolo de Craciun. Ciar luam mai multe pungi cu dulciuri, fiindca ramaneau rest. In orice caz, dupa ce stateam vreo 10 minute acolo, ne duceam la McDonalds, sau altundeva, si schimbam cadouri cu prietenii mei.

Asta este o traditie care s-a mentinut toti acesti ani. Ma voi duce in continuare si ca atee. Cel putin, pana incepe sa ma plictiseasca, poate gasim alta traditie pana atunci. Ce vreau sa spun este, ca nu ma deranjeaza.

Nu ma deranjeaza ca ma duc la biserica, cand unicul scop este sa-mi revad prietenii si sa comemoram timpul din liceu (cea mai frumoasa perioada din viata mea, poate la voi a fost altfel).

Nu ma deranjeaza nici denumirea de Craciun, desi daca cineva vrea s-i spuna Solstitiu, go ahead. Decat sa sarbatoresc sarbatoarea initiala pagana fiindca nu sunt de acord cu religia, mai bine sarbatoresc ceva ce mi-e mie aproape de inima: prietenii si liceul. Se spune ca este o sarbatoare de familie si Revelionul este pentru prieteni, dar la mine se pare ca e diferit.

Craciunul oricum e pe cale sa devina o festivitate seculara (si sper ca mai putin comerciala, si stiu ca sper in zadar) si daca nu ar fi fost legatura cu prietenii mei, as fi lasat-o balta de tot si ca sarbatoare seculara. In ultimii ani deja nu mai puteam sa aud de Craciun, care incepea deja din noiembrie (in Germania din august-septembrie). Este deja comunist in sensul ca iti baga pe gat toate cantecele si luminiile si reclamele si atatea referinte la "suflet", "lumina" si "sfant", pana iti vine sa vomiti. Daca nu ar fi fost asa, admit ca atmosfera si decorurile mi s-ar parea frumoase.

Ma ajuta ca nu ma uit la televizor.


In rest, Happy Holidays or Lack Thereof!


Ororile crestinismului in Africa

Dec 17, 2008

Sa nu-mi spuneti mie ca religia este un lucru bun.
La noi nu se intampla, nu din cauza ca religia este altfel, dar fiindca exista secularismul si gandirea rationala, care impiedica astfel de orori.

Buna ziua! Il pupam in cur pe Hank!

Scuzati limbajul, in romana suna mai nepoliticos, decat in engleza.
In orice caz... s-a facut o frumoasa analogie intre Hank si Dumnezeu.
Cred ca ar trebui sa traduc urmatorul text in romana, sa-l bag intr-un pdf, sa-l printez si sa-l distribui pe strada sau sa-l bag intr-un B24Fun.

Who's with me?


This morning there was a knock at my door. When I answered the door I found a well groomed, nicely dressed couple. The man spoke first:

John: "Hi! I'm John, and this is Mary."

Mary: "Hi! We're here to invite you to come kiss Hank's ass with us."

Me: "Pardon me?! What are you talking about? Who's Hank, and why would I want to kiss His ass?"

John: "If you kiss Hank's ass, He'll give you a million dollars; and if you don't, He'll kick the shit out of you."

Me: "What? Is this some sort of bizarre mob shake-down?"

John: "Hank is a billionaire philanthropist. Hank built this town. Hank owns this town. He can do whatever He wants, and what He wants is to give you a million dollars, but He can't until you kiss His ass."

Me: "That doesn't make any sense. Why..."

Mary: "Who are you to question Hank's gift? Don't you want a million dollars? Isn't it worth a little kiss on the ass?"

Me: "Well maybe, if it's legit, but..."

John: "Then come kiss Hank's ass with us."

Me: "Do you kiss Hank's ass often?"

Mary: "Oh yes, all the time..."

Me: "And has He given you a million dollars?"

John: "Well no. You don't actually get the money until you leave town."

Me: "So why don't you just leave town now?"

Mary: "You can't leave until Hank tells you to, or you don't get the money, and He kicks the shit out of you."

Me: "Do you know anyone who kissed Hank's ass, left town, and got the million dollars?"

John: "My mother kissed Hank's ass for years. She left town last year, and I'm sure she got the money."

Me: "Haven't you talked to her since then?"

John: "Of course not, Hank doesn't allow it."

Me: "So what makes you think He'll actually give you the money if you've never talked to anyone who got the money?"

Mary: "Well, He gives you a little bit before you leave. Maybe you'll get a raise, maybe you'll win a small lotto, maybe you'll just find a twenty-dollar bill on the street."

Me: "What's that got to do with Hank?"

John: "Hank has certain 'connections.'"

Me: "I'm sorry, but this sounds like some sort of bizarre con game."

John: "But it's a million dollars, can you really take the chance? And remember, if you don't kiss Hank's ass He'll kick the shit out of you."



Cititi intreaga poveste AICI.